Quantcast
Channel: victor ponta – DARAVERI POLITICEȘTI CU IANCU
Viewing all articles
Browse latest Browse all 104

Iohannis, lângă Iliescu–doi președinți ai României de la PSD!

0
0

Privim în aceste zile la nașterea ( unii ar crede că dureroasă, dar de fapt este mai lină decât orice altceva) unei nou guvernări comune PSD – PNL. Faptul că s-a ajuns aici poate fi o surpriză pentru mulți, nu și pentru cei care l-au urmărit cu atenție pe Klaus Iohannis de-a lungul celor două mandate a le sale de președinte (Slavă Cerului că doar două). În ciuda marketingului aproape perfect cu care a fost îmbrăcat, făcând din el un purtător de valori reformiste, progresiste, un om al dreptății și al ruperii de trecut, Klaus Iohannis este, în fapt, poate cel mai rudimentar și lipsit de anvergură președinte pe care l-am avut noi.

Deși ați putea crede că Iohannis, considerat a fi primul președinte dat de PNL României după 1989, și-ar fi dorit să aibă parte numai de guvernări liberale, asumate, care să aducă României prosperitatea mult așteptată, progresul și dezvoltarea pe care le așteptăm de atâta amar de timp, realitatea politică este cu totul alta: În cei 8 ani de mandat ai săi, Iohannis a avut majoritari premieri PSD: Victor Ponta (Gabriel Oprea, Sorin Câmpeanu, interimari amândoi), Sorin Grindeanu, Mihai Tudose (cu Mihai Fifor interimar) și Viorica Dăncilă. Între aceste nume de premieri PSD, s-au intercalat Dacian Cioloș cu mandatul său din noiembrie 2015 până în ianuarie 2017, Ludovic Orban cu mandatul din 2019 până în 2020 și Florin Cîțu, cu mandatul din ultimul an.

De ce iubește Iohannis PSD?

Esența coabitării aproape perfecte dintre Iohannis și PSD stă în faptul că, structural, funcționează după aceleași valori: vor acces la putere, la resurse, cu mimarea unei minime dorințe de schimbare și progres, cât să păcălească privirile celor mai ageri. Și Iohannis și PSD vor să controleze justiția, și Iohannis și PSD nu au interes în educarea poporului.

Iubirea dintre Iohannis și PSD mai are un element extrem de important de legătură: fiecare dintre părți vede în cealaltă partenerul mai slab de lupte. De aceea Iohannis a vurt-o pe Dăncilă în turul 2 al prezidențialelor, de aceea PSD niciodată nu și-a dorit ca de pe partea dreaptă a eșichierului politic să apară, să crească, un personaj credibil și capabil să reprezinte alternativa la tot ceea ce PSD și Iohannis reprezintă.

Distrugerea PNL

În fapt, acesta este și motivul pentru care Klaus Iohannis a pornit, cu de la sine putere și susținut de obedienții din partid, distrugerea PNL. Care, iată, i-a reușit, aproape la perfecție. Dintr-un partid care era câștigător, guverna, avea o alianță sustenabilă cu partidele reformiste, avea lideri capabili să se urce pe valul popular și astfel să reprezinte o variantă pentru prezidențialele din 2024, PNL se află acum la finalul existenței sale.

Bine, aici discuția este mai amplă, pentru că sunt mulți cei care (printre care mă număr și eu) consideră că PNL, ca partid istoric, a încetat să mai existe în momentul în care fuziunea cu PDL a fost încheiată.

Cineva spunea că mandatele lui Iohannis ca președinte au două borne majore: a dat PSD jos de la putere și acum readuce PSD la putere. Realitatea este că ambele mandate ale lui Iohannis vor rămâne în istorie ca mandatele unui președinte cum nici nu visa PSD că va da României. Portretul lui Iohannis merită să fie agățat alături de cel al singurului președinte al României pe care l-a dat PSD: Iliescu.

The post Iohannis, lângă Iliescu–doi președinți ai României de la PSD! appeared first on DARAVERI POLITICEȘTI CU IANCU.


Viewing all articles
Browse latest Browse all 104

Latest Images

Trending Articles